da, da, ştiu. devine plictisitor să vorbesc despre prietenie, şi probabil şi pentru voi devine naşpa să citiţi despre asta. peste tot se vorbeşte despre ideea asta. peste tot sunt plângeri, sau mulţumiri... de la "Nu există prieteni!" până la "Te iubesc, iubita mea! Prietena mea cea mai bună!" (în varianta speciei homosapiens-retardatus din zilele noastre: "te yubesk, fatha! vom fy impreuna m3r3u!!!!").
şi eu vorbesc despre asta, azi. şi dacă nu vă convine să mai auziţi şi aberaţiile mele despre prietenie, bâşti de pe blogul meu.
nici nu-mi mai dau seama când pierd prietene. poate să se întâmple brusc, poate să se întâmple în timp, sau pur şi simplu...nu ştiu. încerc să aberez ca să fac un fel de introducere la ce urmează să scriu, dar sună şi mai retardat aşa că trec peste partea asta şi mă duc direct la ce am pe suflet.
nu îmi vine să cred cum o persoană poate să renunţe aşa uşor la cineva.. sau poate nu au renunţat, şi aberez eu (againnnn!). dacă n-aţi renunţat, puteţi vă rog să-mi daţi una peste faţă, ca să mă trezesc? măcar dacă nu spuneaţi atâtea chestii gen.. "eu te iubesc mai mult, draga mea prietenă", poate nu m-aş fi ataşat aşa tare şi când urma să primesc "lovitura de graţie" n-aş fi rămas fără cuvinte, m-aş fi ridicat, m-aş fi scuturat de praf şi aş fi continuat să trăiesc normaaal...fără să-mi chinui creierul cu tot felul de "ce-am făcut de le-am supărat" şi "de ce ar fi găsit o scuză ca asta" şiiii tot felul de prostii de astea.
dupa cum am mai zis, de O MIE DE ORI, singurul lucru care iti ingreuneaza situatia (logic) cand pierzi o persoana este durerea provocata de AMINTIRI.
sutele de amintiri...ce, sute?!...nenumarate...
am stat cu telefoanele in mana asteptand mesaje de la "printii" nostri, asteptandu-i sa vina pe cai albi, asteptand...impreuna, asteptarea parea mai putin dificila. am plans impreuna (de cate ori!). ne-am certat si ne-am impacat una pe alta, am ras cu lacrimi, am stat cu fundul pe marginea terenului la scoala uitandu-ne la baieti cum joaca handbal sau fotbal, am mintit una pentru alta, am intrat in bucluc una pentru alta, am facut sute de poze pe care le gasesc in fiecare folder din calculator si acum, cand le vad................e speechless "feeling-ul". si nu in sensul bun.
Si pana la urma, stiti care e singurul lucru trist din toata postarea mea?!
Ca totul este scris la trecut...
Poate nici nu exista VIITOR in PRIETENIE.
Cu durere si sinceritate, sfatuindu-va sa nu va incredeti in oameni...
Sia ♥
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu